Weekendul de 1 Mai – #jurnaldevama

Nu știu cum sunt alții dar eu, când mă gândesc la vacanțele petrecute la mare, prima dată îmi aduc aminte trezitul cu noaptea în cap, la 07:00 punct, “ca să prindem ultravioletele de dimineată”, cum mă fentau ai mei aproape de fiecare dată. Și nu-mi plăcea sub nici o formă. Pentru că nimănui nu-i place să se trezească la asemenea ore în vacanța de vară. Mulți ani mai târziu, ora de trezit din copilărie se pare că nu mai reprezintă o problemă nici pentru mine dar nici pentru ceilalți de pe plajă. Pentru că la ora aia prea putină lume doarme în Vamă. Ar fi și păcat, când un asemenea răsărit stă să inceapă în mai puțin de câteva minute.

Mi-ar fi părut rău să ratez așa ceva. Mi se pare și mai special, având în vedere că ce vedeți mai sus s-a întâmplat în dimineața zilei de Paște. Pentru cei care au avut o problemă cu direcția pană la biserică pentru a lua lumină, a ajuns lumina la ei pe altă cale. Și după o noapte plină și un răsărit genial, un somn intră mai mai ceva ca berile după cozonaci.
Până am apucat să cad din pat și să-mi revin au trecut ceva ore bune. Pentru un supliment de căldură interioară am apelat, ca în fiecare an, la gradele din sticlă, pentru că altfel este greu să faci fată. Bine, nu cred că alcoolul te ajută neapărat să treci peste frig, da’ măcar adormi mai repede. Iar momentul ăla în care te trezești și realizezi că n-ai dureri de cap, spate sau alte membre, ai la tine și portofelul, telefonul și cheile de la cazare, trebuie sărbătorit cu o bere. Ai putea să-ți dai și-o medalie, dar cred că berea e mai practică.

Ziua de duminică a început cu vizita berbecului Pepe. Am încercat să-l convingem să ne arate niște scheme de latino, dar mai mult de niște beheheuri n-am primit din partea lui. Poate că petrecuse cu o seară înainte și el, cine știe. În orice caz, am văzut că v-ați bucurat și voi să-l vedeți, motiv pentru care l-am cazat aproape de Vama Veche, astfel încât să poată fi vizitat cu ușurintă. Dar cu detalii despre acest subiect vom reveni ulterior.

Acum, să ridice o mană cine a avut bicicletă Pegas în copilărie. Eu am avut trei, două cu șa lungă și una normală, care se pliază pe jumătate și care nu știu exact ce fel de model este, dar cine a avut știe despre ce vorbesc. Și-mi aduc aminte cât mai călăream bicicletele astea, prin rotație, cât era ziua de lungă. A fost jucăria mea preferată din copilărie. Având copilăria legată de această bicicletă, imaginați-vă cum m-am simțit când am dat prima pedală pe un Pegas cu șa lungă. M-am simțit ca la 10 ani, când am primit-o pe prima. Și cu siguranță că au mai fost și alții care au avut momentele lor de nostalgie. Și pentru că partea de gazon de jos a campingului a fost liberă, am avut spațiu suficient să pedalăm până ne ies ochii. Ceea ce n-a fost deloc urât. Pegas cu ale lor biciclete au animat campingul exact așa cum ar fi trebuit.

Și ce merge mai bine după câteva ture de gazon dacă nu un cozonac. Sau mai multe. Și un film. Însă nu orice fel de film, ci cel mai neromânesc film românesc. Am observat că v-a plăcut Filmul Usturoi așa că vom încerca să ținem cont de dorința voastră și să-l mai difuzăm o data în vară. Dar nu promitem încă nimic pe această temă, căci nu ține doar de noi. Poate dacă se adună mai multe cereri, facem frumos o scrisoare, o trimitem către echipa de producție și vedem ce iese.

Știi că seara se termină cu bine când iei la rând toate cluburile din Vamă, te întâlnești cu oameni pe care nu i-ai mai văzut de mult, te împrietenești cu cea mai frumoasă fată de pe plajă, vedeți răsăritul împreună, mai beți o bere, după care mai vedeți voi...

Deși mai erau vreo sută de metri până la camping, oferta ei, "Hai să întindem o pătură aici, lângă mașină, și să ne culcăm!" a fost mult prea tentantă ca să o pot refuza. Și oricum, în starea de agregare în care mă aflam atunci, și o bucată de asfalt încins cu o cărămidă sub cap ar fi fost luxul de pe lume.

Sper ca și voi ați avut o vacanță cel puțin la fel de mișto ca a mea, că v-ați făcut de cap așa cum v-a trecut prin el și că la vară ne vom întâlni să bem o bere, pe terasă.

Comentarii